Ne bucurăm de revenirea de meciuri fotbal ale echipelor de club, după ce am fost captivi pentru un weekend al jocurilor de la echipele naționale. Începutul de săptămână a mai limpezit apele în calculele de calificare la Euro 2024 pentru naționale, iar weekendul a însemnat revenirea campionatelor favorite cu partide care mai de care mai spectaculoase. Detalii în rândurile ce urmează din retrospectiva săptămânii.

Retrosprectiva săptămânii: România, din nou cu noroc
Vorbeam acum 7 zile în retrospectiva săptămânii de norocul cu care România a reușit să adune punctele de până atunci în grupă. Ei, iată că bulanul – cum se zice în fotbal – a fost din nou de partea selecționatei noastre. De această dată la meciul cu Kosovo, de pe Arena Națională, când tricolorii au câștigat cu 2-0. Asta după ce au beneficiat de eliminarea stupidă a lui Muriqi – nimeni altul decât cel mai amenințător jucător de atac al kosovarilor. Deși a fost ratat și un penalti, până la urmă Stanciu, cel care îl ratase, și-a spălat păcatele prin golul înscris, iar Mihăilă a risipit emoțiile de final.
Un moment sensibil al meciului s-a petrecut în prima parte, când s-a întrerupt jocul pentru mai bine de o oră din cauza unui banner stupid afișat în peluza suporterilor români – cu trimitere la un subiect geo-politic al adversarilor.
Una peste alta, România a luat o opțiune serioasă la calificarea către Euro 2024 grație acestui succes, chiar dacă Israelul a înscris pe final cu Belarus și încă se ține aproape de locul al doilea.
Etapa răsturnărilor în Premier League
Continuăm analiza din retrospectiva săptămânii cu meciuri din Anglia. Premier League a revenit în stilul său caracteristic, cu partide care mai de care mai spectaculoase și pline de suspans. Am consemnat nu mai puțin de patru victorii ale favoritelor, sâmbătă după-amiază, după ce toate au fost conduse. Tonul a fost dat de Liverpool, care a revenit de la 0-1 la pauză pe terenul lui Wolves și s-a impus cu 3-1, grație unui hattrick de pase decisive ale lui Salah. Tot cu 0-1 la pauză și 3-1 la final avea să câștige și deja liderul Manchester City, într-o deplasare și mai complicată ca a cormoranilor, pe terenul lui West Ham. La capătul meciului au fost numărate nu mai puțin de 26 de ocazii importante de gol ale cetățenilor. Ce nebunie!
Dar și mai mare nebunie a fost pe stadionul lui Tottenham, pentru că prelungirile prelungirilor au scos-o pe echipa lui Ante Postecoglu de la o rușine greu de digerat. Spurs era condusă cu 1-0 de nou-promovata Sheffield United, dar a răsturnat situația în minutele 90+8 și 90+10, grație intrării decisive în teren al lui Richarlison. Tot de la 0-1 acasă cu Crystal Palace a revenit și Aston Villa, care a făcut până la urmă 3-1, cu golurile victorioase venite în final de joc. Iar Brighton a făcut instrucție cu Manchester United, chiar pe Old Trafford, câștigând cu 3-1 după ce s-a aflat permanent în controlul partidei.
Arsenal ține și ea pasul cu echipele fruntașe după ce a bătut cu 1-0 la Everton, iar Chelsea nu găsește drumul către gol în fel și chip: 0-0 la Bournemouth.
Inter s-a plictisit să o tot bată pe Milan
În Italia a fost etapa derbiurilor, iar capul de afiș era derbiul orașului Milano. Doar că scenariul din ultimele confruntări s-a respectat, iar Inter a câștigat încă o dată în fața marii rivale AC Milan, de această dată la un scor neverosimil, 5-1, fără ca golgheterul Lautaro Martinez să fi găsit drumul spre gol. Juventus n-a avut probleme cu Lazio, în al doilea derbi ca importanță al etapei, câștigând cu 3-1. Bătrâna Doamnă pare din nou capabilă să intre în lupta la titlu, deși a avut mari probleme în ultimii ani din punct de vedere financiar și nu numai. Cel mai mic dintre derbiurile etapei a fost câștigat de Fiorentina, 3-2 cu Atalanta, între două echipe cu ambiții mari.
AS Roma a marcat cât a putut cu Empoli, scor 7-0, pentru primul său succes al sezonului. Doar că golurile înscrise cu nemiluita nu aduc mai mult de trei puncte în clasament. În vreme ce campioana Napoli a dat de probleme în deplasarea de la Genoa (formație nou-promovată), doar 2-2 după ce a fost chiar condusă cu 2-0 de către gazde.
Bayern nu se desprinde
Ajungem și în Germania cu retrospectiva săptămânii. În Bundesliga era anunțată o etapă importantă prin prisma duelului dintre primele două clasate: Bayern Munchen și Bayer Leverkusen. La bavarezi pare să fie în continuare o stare de tensiune și doar Harry Kane pare să se poată detașa de ele, reușind să mai puncteze încă o dată pentru Bayern. Doar că echipa lui Xabi Alonso s-a ținut bine de Bayern și a plecat pe merit neînvinsă de pe Allianz Arena, 2-2. Leipzig a avut nevoie doar de 30 de minute pentru a face 3-0 cu Augsburg, ceea ce a fost și scorul final. Iar Borussia Dortmund rămâne și ea neînvinsă în campionat, după 4-2 la Freiburg, în fața unui adversar de care se temea la început.
Deschide-ți cont la Mozzart pentru un
Bonus de bun venit de până la 1750 lei pentru pariori!
Goluri cu nemiluita s-au marcat duminică, la două partide ce se anunțau șterse ca afiș, Heidenheim – Werder Bremen 4-2, respectiv Darmstadt – Monchengbaldbach 3-3 (revenire de 3-0 pentru Darmstadt). O altă ispravă de consemnat ar fi hattrickul lui Guirassy pentru Stuttgart, la 3-1 cu Mainz, ceea ce-l plasează pe atacantul francez în fruntea marcatorilor din Bundesliga, cu deja 7 reușite din 4 etape.
Retrospectiva săptămânii: PSG, din nou sub semnul întrebării
Încheiem analiza din retrospectiva săptămânii cu Ligue 1. Un alt reper important al săptămânii ce o lăsăm în urmă a fost eșecul lui PSG, chiar pe teren propriu, cu Nice – formație încă neînvinsă în Ligue 1, scor 2-3. Se pare că mai e mult de tras pentru parizieni până să închege o echipă pe gustul spaniolului Luis Enrique, doar că răbdarea nu este neapărat principalul atribut al clubului din capitala Franței.
Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!
Monaco se menține neînvinsă, după 2-2 la Lorient, în vreme ce Marseille, Lyon și Lens au dezamăgit teribil și în această etapă. OM a făcut doar 0-0 cu Toulouse, Lyon n-a putut s-o bată pe nou promovata Le Havre nici cu Lacazette în teren (0-0), iar Lens a ajuns ultima în clasament, după 0-1 acasă cu FC Metz. În derbiul Rennes – Lille s-a dat la pace cu o remiză spectaculoasă, 2-2, după ce oaspeții au condus cu 2-0.