Piramida 100x în 3 pași (14 august)

Home » Piramida 100x în 3 pași (14 august)

Ne începem săptămâna cu un obiectiv îndrăzneț, de a ajunge la un câștig de 100x față de miză. Iar pentru a reuși acest obiectiv, avem nevoie de un plan bine pus la punct. Astfel, apelăm la varianta de pariu sub formă de piramida 100x în trei pași – fiind mult mai ușor decât de a forța o cotă 100 care iese din an în Paști. Zis și făcut, așa că am pregătit câteva selecții pentru primul pas, unde avem nevoie de o cotă de aproximativ 8,00. Iar oferta bogată ne-a făcut să ne orientăm către fotbal și tenis, de unde am extras cele mai bune ponturi pentru un bilet.

Piramida 100x, Pasul 1 – cotă 8,25

Acest prim pas de îndeplinit ne-a ieșit la o cotă un pic peste 8,00, ceea ce nu poate să fie decât avantajos pentru noi. În total sunt doar 5 evenimente pe bilet, nimic ieșit din comun, cu două din fotbal și alte trei din tenis – în care avem încredere de reușită.

Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor

Iată evenimentele:

  • Dinamo – FC Botoșani peste 1,5 goluri
  • Fatih Karagumuruk – Besiktas peste 2,5 goluri
  • Svitolina – Wozniacki 1
  • Napolitano – Marie 2
  • Diallo – Couacaud 1

Explicații selecție Pasul 1 – cotă 8,25

Primele două evenimente din Piramida 100x de azi se dispută chiar în prima zi a săptămânii, luni, 14 august, ambele din fotbal. Este vorba despre partida Dinamo – FC Botoșani din Liga 1 (Superliga), care se anunță a fi în culmea disperării pentru cele două echipe. Asta pentru că niciuna n-a reușit să câștige vreun meci din primele patru runde, iar această disperare îi poate îndemna la un joc ofensiv. Dinamo oricum este o echipă care joacă deschis, în special acasă, în timp ce Botoșaniul poate să lovească pe contraatac, așa cum a făcut-o și la Rapid, de exemplu, când a fost 2-2. De altfel, șapte din cele opt meciuri disputate în total de cele două echipe (câte patru de fiecare) au fost cu cel puțin două goluri înscrise în meci.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Tot din fotbal și tot cu pariu la goluri avem Fatih Karagumuruk – Besiktas. Oaspeții s-au simțit cumva lăsați pe din-afara atenției în sezonul trecut, atunci când lupta la titlu s-a dat permanent între Galatasaray și Fenerbahce. Doar că și Besiktas a investi masiv în transferuri în această vară și are și ea, la rândul său, pretenții de a reuși să intre cu șanse reale în cursa la titlu. În Turcia se pune preț pe fotbalul ofensiv, ceea ce s-a resimțit și la celelalte meciuri din prima etapă.

Trecem apoi către tenis, unde în noaptea de luni spre marți avem un meci de renume: Svitolina – Wozniacki. Doar că raportul de forțe este mult schimbat față de ceea ce poartă numele fiecărei jucătoare. Așa cum Svitolina a reușit să revină cu succes după ce a născut, același lucru îl încearcă și daneza, doar că a avut parte de o pauză mai mare de trei ani, față de doar un an cât a stat pe bară ucraineana. Chiar și când erau în perioadele lor de vârf, tot Svitolina era jucătoarea care se impunea în acest tip de duel, având 4-1 la meciuri directe, o diferență foarte mare pentru două sportive de top.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Am găsit meciuri de tenis de calitate și marți, chiar în cadrul unui turneu european, pe suprafață dură, în Polonia, la Grodzisk. De aici este un duel complet inegal între Napolitano și Marie, chiar dacă bookmakerii oferă cote egale. Marie este specializat pe hard, suprafață pe care a jucat tot anul – având cel mai mare număr de partide disputate pe un astfel de teren dintre toți jucătorii din Europa. Pe când Napolitano este un italian clasic de zgură, fără prea mare impact pentru o astfel de suprafață, plus că nici forma sa sportivă n-a fost dintre cele mai bune în ultima vreme.

Și încheiem cu o partidă din Canada (turneul de la Winnipeg), unde localnicul Diallo, mult mai familiarizat cu turneele de hard (având un succes recent de răsune cu Evans) joacă împotriva francezului Coaucaud – aflat la prima sa apariție pe hard după o pauză competițională destul de mare luată în plin sezon.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status