Liga Națiunilor, o șansă pentru naționalele slab cotate

Home » Liga Națiunilor, o șansă pentru naționalele slab cotate

Liga NațiunilorUEFA Nations League este cea mai recentă competiție interțări organizată de UEFA, organismul de conducere al fotbalului european. Conceptul a fost creat pentru a înlocui meciurile amicale între reprezentativele din Europa, dar în același timp să ofere și o miză tangibilă pentru echipele implicate. Astfel, cu o clasare cât mai bună la finalul ediției, naționalele care nu au reușit să prindă un loc la turneul final, European sau Mondial, au o șansă în plus pentru a se califica la una din cele mai importante competiții interțări. Toate cele 55 națiuni membre UEFA iau parte la această competiție.

Liga Națiunilor

UEFA Nations League – format, debut și campioane

Liga Națiunilor se desfășoară din doi în doi ani, cu fazele finale în vara anilor impari, atunci când nu se desfășoară Campionatul European sau Mondial. Cele 55 de națiuni au fost împărțite în patru ligi, după numele competiției. Doar naționalele din League A au șansa de a se bate pentru trofeu. Toate celelalte reprezentative, din League B, C și D au șansa de a promova, pe rând, până ajung în prima ligă.

Astfel, primele două echipe din fiecare grupă a ligii, avansează în play-off, respectiv promovează în liga superioară. League A e formată din 12 echipe, împărțită în patru grupe a câte trei echipe. Celelalte ligi sunt împărțite tot în patru grupe, dar a câte patru echipe. Asta în prima ediție, pentru că începând cu cea de-a doua, și grupele din League A au câte patru echipe.

Prima ediție Liga Națiunilor

Prima ediție din Liga Națiunilor a avut loc în sezonul 2018/2019, atunci când campioană în premieră a fost Portugalia. Cele patru câștigătoarea ale grupelor din League A au avansat în Final Four. Țara gazdă a fost aleasă din cele patru naționale calificate în play-off-ul ediției inaugurale – Portugalia. Iar cele două stadioane au fost Dragao, casa celor de la FC Porto și Estadio Dom Afonso Henriques, stadionul celor de la Vitoria Guimaraes.

În semifinale s-au jucat Portugalia – Elveția și Olanda – Anglia, în timp ce finala mare s-a disputat între Portugalia și Olanda. Portughezii au câștigat ediția inaugurală a Ligii Națiunilor, iar naționala Angliei s-a impus la loviturile de departajare în meciul pentru locul 3.

Franța, campioana celei de-a doua ediții

Cea de-a doua ediție s-a desfășurat în sezonul 2020-2021, tot cu marile forțe în League A. Cum ziceam, formatul în a doua ediție a fost cu patru echipe în fiecare din cele patru grupe și în League A. Italia, Belgia, Franța și Spania au câștigat cele patru grupe și s-au calificat în play-off-ul ediției a doua din Liga Națiunilor. În schimb, Bosnia, Islanda, Suedia și Ucraina au retrogradat în Liga B.

Final Four-ul s-a desfășurat în Italia, una din cele patru țări calificare în play-off. San Siro și Juventus Stadium, stadioanele celor de la Milan și Juventus au fost alese gazdele celor patru partide.

În semifinale, gazda Italia a întâlnit Spania, în fața căreia a pierdut cu 1-2, în timp ce în cea de-a doua semifinală s-au întâlnit Franța cu Belgia. Campioana Mondială din 2018 a trecut cu 3-2 de Hazard & compania, după ce au revenit de la 0-2, cu golul victoriei marcat în minutul 90.

În finala mare, Franța și Spania au oferit un meci pe măsură, dar dubla campioană mondială s-a impus, după reușitele lui Benzema și Mbappe. În finala mică, Italia s-a consolat prin victoria în fața Belgiei.

A treia ediție Liga Națiunilor, în curs

Cea de-a treia ediție este în curs și în această toamnă aflăm cele patru naționale calificate în play-off

Cea de-a treia ediție și actuala e în curs de desfășurare. Ediția din sezonul 2022/2023 a debutat în luna iunie, cu primele patru din cele 6 partide din faza grupelor. Față de ediția trecută, în League A au promovat Cehia, Austria, Țara Galilor și Ungaria.

UEFA Nations League - statistici

După primele patru etape, formațiile care conduc cele patru grupe sunt Danemarca, Spania, Ungaria și Olanda. Cu două etape rămase de disputate, Franța, campioana en-titre e pe ultimul loc în Grupa A, fără șanse de a mai prinde primul loc.

Astfel Campioana Mondială din 2018 și câștigătoarea ediției a doua a Ligii Națiunilor nu va putea să își apere trofeul. Însă lupta e deschisă în toate grupele, doar primul loc ducând în play off.

Cum stau calculele înainte de ultimele două etape din faza grupelor

Grupa A

Danemarca și Croația au cele mai mari șanse pentru a câștiga grupa. Cele două naționale se vor întâlni pe 22 septembrie, la Zagreb, în manșa retur. O victorie a croaților i-ar duce pe Modric & compania pe primul loc. Austria e și ea în cărți, dar are nevoie de 6 puncte din meciurile cu Franța, deplasare și Croația, acasă.

Grupa B

Spania și Portugalia sunt favorite la câștigarea grupei. În acest moment, Spania e pe primul loc, cu un avans de doar un punct în fața lusitanilor. Cele două reprezentative se vor întâlni în manșa retur, în ultima etapă, la Braga, în meciul care poate decide câștigătoarea grupei B. Cehia și Elveția au și ele șansa lor, dar sunt doar calcule teoretice și ar putea doar influența câștigătoarea grupei!

Grupa C

Ungaria e liderul surpriză a grupei C, unde mai fac parte naționale puternice, precum Germania, Anglia și Italia. Practic e cea mai puternică grupă de la această ediție, dar maghiarii au impresionat plăcut în meciurile din luna iunie. Anglia e ieșită din competiție, iar lupta pentru primul loc se va da în trei, distanța fiind de doar două puncte între primele trei clasate.

Grupa D

Ultima grupă are și cea mai simplă misiune. Primele două clasate își vor disputa lupta în ultimele două runde. Olanda și Belgia sunt despărțite de doar două puncte și vor avea meci direct în ultima etapă, la Amsterdam. Polonia lui Lewandowski și Țara Galilor luptă pentru evita ultima poziție în grupă!

Parcursul României de până acum la cele trei ediții a Ligii Națiunilor

România a început competiția în League C, iar la prima ediție a terminat pe locul doi în grupa D, în spatele Serbiei, cu 12 puncte acumulate. În grupă au mai făcut parte Muntenegru și Lituania. În urma acestei clasări, prima reprezentativă a României a promovat în League B.

În cea de-a doua ediție, România a fost repartizată în grupa A din League B, alături de Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Tricolorii au terminat pe trei grupa, cu 8 puncte adunate, la două, respectiv 5 puncte în spatele primelor două clasate.

Cu locul păstrat în cea de-a doua Ligă, România a fost repartizată în grupa C la ediția cu numărul trei a Ligii Națiunilor, alături de Bosnia și Herțegovina, Finlanda și Muntenegru. În primele patru partide, parcursul tricolorilor a fost extrem de modest, cu doar patru punct acumulate.

România în Liga Națiunilor

România e pe ultimul loc în grupă, care duce în League C. Dar selecționata lui Edi Iordănescu are șanse chiar și la primul loc. Evident, băieții noștri trebuie să câștige ambele partide rămase, în Finlanda, pe 23 septembrie și acasă, cu Bosnia, pe 26 septembrie.

O misiune nu chiar imposibilă, dar primordial e evitarea ultimului loc și de ce nu, poate ocuparea poziției secunde, care poate oferi o șansă în plus pentru un loc la Campionatul European din 2024, din Germania.

La fel cum tricolorii, tot datorită parcursului din Liga Națiunilor au jucat la barajul pentru Euro 2020, dar naționala condusă atunci de Mirel Rădoi a cedat în toamna lui 2020 meciul cu Islanda, jucat într-o singură manșă!

Liga Națiunilor – Impresii și concluzii

Așadar am văzut că și cea de-a treia competiție interțări e destul de atractivă chiar și pentru forțele Europei. Portugalia și Franța au câștigat primele ediții, în timp ce în cărți pentru unul din cele patru locuri din play-off sunt naționale de prima mână. Iar spectacolul cu siguranță nu va lipsi din de la Final Four-ul acestei ediții!

România nu a obținut cele mai bune rezultate până acum, dar așa cum am expus, pentru o națională de talia reprezentativei noastre, Liga Națiunilor oferă o șansă în plus pentru calificarea la cele mai importante turnee finale, Campionatul Mondial și Campionatul Mondial.

Pentru mai multe ponturi
urmărește-ne pe:

Facebook
Twitter
Telegram
Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status