La Liga – revenirea Barcelonei

Home » La Liga – revenirea Barcelonei

Barcelona nu e moartă, Barcelona se transformă – ar fi adaptarea unor versuri dintr-o melodie cunoscută la noi în țară referitor la situația din La Liga. Campionatul spaniol a regăsit-o pe Barcelona în aura de mare echipă – ceea ce s-a confirmat prin câștigarea campionatului, dar a avut parte și de câteva surprize neplăcute în rândul formațiilor de renume ale fotbalului spaniol. În rândurile ce urmează vom scoate în evidență cele mai importante concluzii ale ediției 2022 – 2023 din La Liga.

Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor

La Liga

Titlul necesar al Barcelonei

După trei sezoane la rând în care nu mai câștigase titlul în Spania, multe ediții la rând în Champions League în care se tot făcuse de râs, plecarea lui Messi, marile probleme financiare și toate scandalurile provocate de foști conducători, iată că Barcelona a găsit puterea de regenerare pentru acest sezon și a reușit să se impună în La Liga. A fost un titlu câștigat de Barcelona ce pare ușor la o simplă privire a clasamentului final, dar a fost chiar o luptă foarte strânsă până la jumătatea drumului cu Real Madrid – în care catalanii erau în deficit. De după Cupa Mondială s-au limpezit lucrurile, iar trupa lui Xavi a sprintat către titlu fără niciun urmăritor pe măsura sa.

Sursa: currentaffairs.adda247.com (Link)

A fost un campionat atipic pentru Barcleona, pentru că primordial a fost jocul defensiv – nu cel ofensiv cum eram obișnuiți.

Formația blaugrana a încheiat sezonul cu doar 20 de goluri încasate în cele 38 de partide. Iar dacă ținem cont că șapte dintre ele au fost primite după ce echipa a devenit deja campioană și s-a diminuat concentrarea, înseamnă că avem să ne uităm la una dintre cele mai solide campanii din punct de vedere defensiv din istoria campionatului spaniol. Pe teren propriu a primit doar patru goluri în 19 meciuri, dintre care două au fost încasate după confirmarea matematică a câștigării titlului.

Deschide cont la Superbet și primești AUTOMAT
250 de Rotiri GRATUITE la Sizzling Hot + 25 de lei bonus

Depune minim 20 de lei și primești
+300 de rotiri la Sizzling Hot și 50 de lei bonus!

Totodată, Barcelona l-a dat și pe golgheterul campionatului în persoana lui Robert Lewandowski, cu 23 de goluri, confirmând că disperarea cu care s-a făcut transferul său a fost îndreptățită în cele din urmă. Polonezul a fost urmat în acest top de Benzema (17 goluri) și Joselu (15).

Real Madrid a fost prea obosită după al doilea sezon la rând când a activat pe mai multe fronturi cu un lot îmbătrânit, iar Atletico Madrid și-a regăsit cadența în joc și rezultate mult prea târziu pentru a conta în lupta la titlu. De menționat la acest capitol faptul că Atleti a avut un stil de joc diferit de ce ne obișnuisem cu Simeone, cu mult mai multe goluri marcate și faze de gol create decât până acum.

Nume mari care au clacat

Mai multe echipe de renume din Spania au avut făcut un sezon slab, mult sub așteptări și pretenții. Prima care se încadrează la acest capitol este FC Sevilla, care a încheiat campionatul abia pe locul 12 – după ce în sezonul trecut fusese adversara Realului în lupta la titlu.

Căderea a fost atât de abruptă, încât Sevilla s-a aflat pe loc de retrogradare o vreme însemnată și părea că se află cu adevărat într-un astfel de pericol. Până la urmă, andaluzii și-au salvat sezonul prin câștigarea Europa League, ceea ce le permite să participe în sezonul viitor de Champions League, dar pe filieră de campionat au avut un parcurs de coșmar.

Sursa: www.pointspreads.com (Link)

Espanyol, un alt mare nume al fotbalului spaniol care nu se regăsește, a reușit contraperformanța de a retrograda pentru a doua oară în ultimele patru sezoane, deși nu erau deloc astfel de perspective la startul sezonului. Cea de-a doua echipă din zona Barcelona a arătat și semne bune pe anumite porțiuni ale campionatului, dar per total a avut de suferit de pe urma faptului că n-a reușit să-și asigure punctele necesare din meciurile de acasă, cu doar 19 adunate în tot atâtea partide. În contrapartidă, într-un clasament al deplasărilor, Espanyol s-a clasat a zecea în La Liga.

50 de lei free bet
la verificarea contului NetBet!
Înregistrează-te acum!

Bineînțeles, pe lista dezamăgirilor se mai înscriu Valencia și Celta Vigo. Liliecii porniseră cu Gatusso antrenor și cu speranțe de a prinde o cupă europeană, în timp ce echipa din Vigo abia pornise un proiect cu jucători tineri pe care să-i angreneze în sistem. Ambele s-au salvat în ultima etapă, după ce tot sezonul au stat cu sufletul la gură de emoții că ar putea retrograda.

Ascensiunea lui Sociedad

Un mare BRAVO! pentru parcursul din acest sezon îl primește Real Sociedad, formație care s-a aflat pentru a treia oară la rând, cu aproape aceeași generație de jucători, în lupta pentru a prinde un loc de Champions League. De această dată i-a ieșit cu brio și s-a aflat în Top 4 pe durata întregului sezon, cu toate că a avut nenumărate probleme de lot.

Sadiq, golgheterul de la Almeria adus pentru a înscrie cât mai multe goluri, a fost accidentat încă de la început, Oyarzabal a revenit abia după Cupa Mondială, tânărul Cho a avut și el diverse probleme medicale, iar la David Silva vârsta și-a spus cuvântul și a absentat în dese rânduri. Cu toate acestea, iată că Sociedad a fost capabilă să ducă la bun sfârșit un campionat în stil de mare echipă și ar fi putut avea o clasare chiar mai bună dacă n-ar fi întâmpinat atâtea belele cu absențele.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

O altă remarcă de apreciere trebuie să se îndrepte și către Osasuna, care a reușit o calificare în Conference League, de pe poziția a șaptea, deși avea o cotă de 4,00 pentru a se clasa între primele zece la startul competiției. Formația din Pamplona a făcut un sezon de mare succes împotriva echipelor mici și a pus presiune în fața oricărui adversar l-a întâlnit pe propriul teren, indiferent de nume. Iar drept dovadă că locul 7 n-a fost întâmplător, se remarcă și faptul că Osasuna a jucat și finala Cupei Spaniei, pe care a cedat-o în fața lui Real Madrid la limită, scor 1-2.

Concluzii

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

La Liga pare că se află într-o perioadă destul de slabă ca nivel de joc și ca punct de atracție pentru publicul larg. Scăderea finanțării din drepturile TV și criza financiară par a avea efecte majore asupra campionatului spaniol, în ideea în care cluburile din La Liga nu-și prea permit să mai cumpere jucători. Se observă o criză a depistării de tineri marcatori, clasamentul golgheterilor fiind plin de jucători trecuți bine de 30 de ani: Lewanowski (34 ani), Benzema (35), Joselu (33), Griezmann (32), Iglesias (30), Morata (30), Iago Aspas (35).

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status