Cristiano Ronaldo părăsește Europa! Starul portughez a semnat cu Al Nassr!

Home » Cristiano Ronaldo părăsește Europa! Starul portughez a semnat cu Al Nassr!

Cristiano Ronaldo a ținut capul de afiș în ultimele zile ale anului 2022! Starul protughez care se apropie de 38 de ani tocmai ce s-a despărțit de Manchester United și a acceptat o nouă ofertă. Deși nu se mai află la cel mai înalt nivel, lusitanul spera să meargă la o echipă din top 5 și de ce nu, la una care să se lupte pentru câștigarea Ligii Campionilor! În schimb, a făcut ceva ce, acum câțiva ani, spunea că n-ar face niciodată!

Ronaldo semnat de Al Nassr pe 200 milioane euro
Foto: alnassr.sa

Ronaldo surprinde pe toată lumea cu mutarea sa la Al Nassr!

Nimic din ceeea ce și-ar fi dorit fanii vedetei portugheze nu s-a materializat, iar zvonurile ce circulau tot mai mult în ultimele zile s-au și concretizat! Cristiano Ronaldo a semnat cu cei de la Al Nassr, pe un contract fabulos în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro! Atâta va câștiga fostul star al lui Real Madrid la formația din Arabia Saudită!

Informația a fost făcută publică oficial de către clubul saudit pe 30 decembrie, aproape de miezul nopții, pe rețelele sociale, însoțită de o poză cu Ronaldo în tricoul noii sale formații – cu tradiționalul număr 7 pe spate. Contractul se va întinde pe o perioadă de doi ani și jumătate, până pe 30 iunie 2025. Deja primele tricouri cu numele lui Cristiano Ronaldo au fost scoase la vânzare la magazinul oficial al clubului!

Cristiano Ronaldo va continua în Arabia Saudită și după ce se va retrage din fotbal!

Cristiano Ronaldo va rămâne în Arabia Saudită și după terminarea contractului de jucător. Saudiții vor să-i propună starului portughez și o funcție de ambasador, totul pentru a se reuși câștigarea dreptului de a organiza Campionatul Mondial din 2030! După 2025 ar trebui să preia rolul de ambasador al candidaturii Arabiei Saudite (împreună cu Egiptul și Grecia) pentru a găzdui Cupa Mondială din 2030: în acești 5 ani va mai câștiga încă 500 de milioane de euro. Asta înseamnă că suma finală a contractului cu saudiții va depăși 1 miliard de euro!

Primele declarații ale lui Cristiano Ronaldo după semnarea contractului cu Al Nassr

La scurt timp după ce informația a devenit oficială, Cristiano Ronaldo a oferit și primele sale declarați cu privire la viitorul său de la Al Nassr.

„Sunt nerăbdător să încep o nouă experiență într-o ligă diferită șI o țară diferită. Viziunea pe care o au cei de la Al-Nassr mă inspiră. Abia aștept să-mi întâlnesc noii colegi șI să ajut echipa să cucerească mai multe trofee,” a precizat Cristiano Ronaldo după ce a semnat cu echipa saudită.

În total, pe durata celor doi ani și jumătate, cu tot cu bonusuri din publicitate, Ronaldo ar putea ajunge la 500 de milioane de euro câștigați, sumă care îl face cel mai bine plătit fotbalist al momentului!

Schimbare de atitudine în doar 7 ani

Acum șapte ani, în 2015, Ronaldo condamna obiceiul jucătorilor de fotbal de top de a semna cu o echipă din țări cu ligi emergente, din linia a doua, spre sfârșitul carierei. Atunci, jucătorul făcea referire la colegi precum Drogba, Gerrard, Lampard sau Xavi care, înainte de a se retrage, au semnat cu cluburi din Dubai sau SUA (MLS).

Vorbind cu jurnaliștii ITV, Ronaldo spunea atunci că nu se vede în ligi din MLS, Dubai sau Qatar. Mai degrabă, spunea, vrea să se retragă cu „demnitate”, după încă șase-șapte sezoane jucate la cluburi de top.

Voi ce părere aveți? A procedat bine Cristiano Ronaldo alegând la aproape 38 de ani să meargă în Arabia Saudită? Mai putea face Ronaldo performanță în Europa? Va mai reveni Cristiano Ronaldo la națională pentru a putea să se lupte cu Portugalia în competițiile inter-țări?

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status