✅ Vondrousova – Jabeur, Wimbledon FINALA, 15 iulie

Home » ✅ Vondrousova – Jabeur, Wimbledon FINALA, 15 iulie

Fie că ne place sau nu, iată că ajungem la capătul de meciuri tenis de la Wimbledon, după două săptămâni intense de jucat pe iarba londoneză. Marea finală a probei feminine programează meciul dintre Vondrousova – Jabeur, pentru sâmbătă, 15 iulie, nu mai devreme de ora 16:00, pe Centre Court de la All England Club (Londra). Partida poate fi urmărită în transmisiune directă pe Eurosport.

Sari direct la pont >>

Pariază pe starurile tenisului la Wimbledon cu
50 de lei free bet de la Betano!

Vondrousova – Jabeur

Marketa Vondrousova (Cehia) – 24 ani – locul 42 WTA

Dacă ar fi să alegem jucătoarea care a practicat cel mai bun tenis de pe parcursul acestui turneu înaintea finalei, atunci ar trebui să îi acordăm atenția necesară cehoaicei Marketa Vondrousova. Sportiva de 24 de ani este surpriza frumoasă a competiției, ajungând până în finală, deși a avut un parcurs foarte greu de parcurs încă din primul tur. Vondrousova a arătat că are o varietate de lovituri extrem de eficiente, singurele aspecte problematice apărând doar în privința execuțiilor în lung de line.

Tocmai de aceea preferă schimburile lungi în cros, plus surprinzătoarele scurte când observă că adversara este departe de fileu. În acest turneu de la Wimbledon, Vondrousova n-a slăbit nivelul foarte bun arătat nicio clipă. Iar cu o motivație de fier, a reușit să treacă și peste încercările cele mai dure de pe timpul disputelor. În primele tururi a mers fără set pierdut cu Stearns, Kudermetova și Vekic.

Primul set pierdut s-a înregistrat abia în optimi, când a trecut de conaționala sa Bouzkova, iar în sferturi a avut de întors în fața americancei Pegula, în set decisiv de la 1-4 la 6-4! Faza semifinalelor a fost practic fără istoric, cu un succes extrem de categoric în fața Elinei Svitolina, 6-3, 6-3.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Ons Jabeur (Tunisia) – 28 ani – locul 6 WTA

Finala de anul trecut de pe iarba de la Wimbledon pare să o fi definit pe Jabeur drept o forță pe suprafața verde. Iar în acest an și-a însușit cu brio acest rol, repetând performanța din sezonul trecut. După primele două tururi în care n-a avut cine știe ce adversare, 2-0 cu Frech și 2-0 cu Bai, au început să apară și jucătoarele de anvergură pe traseul tunisiencei. A fost 2-1 cu Andreescu în turul al treilea, iar în optimi venise o victorie neașteptat de categorică în fața cehoaicei Petra Kvitova (dublă câștigătoare la Wimbledon), 6-0, 6-3.

Reeditarea finalei cu Elena Rybakina s-a petrecut în sferturi, când Jabeur a cedat primul set la tie-break, 5-7, după care și-a ridicat fantastic nivelul de joc pe măsură ce meciul avansa. A fost 6-4 în setul al doilea și 6-1 în decisiv, iar revanșa a fost desăvârșită. Un alt obstacol extrem de dificil de trecut se anunța în semifinale, cu Sabalenka (nr. 2 mondial). Iar scenariul a părut asemănător cu cel din sferturi. Jabeur a cedat cu 5-7 la tie-break-ul din primul set, după care a revenit fantastic în al doilea de la 2-4 la 6-4. Tunisianca a controlat decisivul și s-a impus cu 6-3, pentru a doua calificare consecutiv în finala de la Wimbledon.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Meciuri tenis de Vondrousova – Jabeur

Prima dată s-au întâlnit în 2015, când Vondrousova câștiga primul său meci cu Jabeur, 6-3, 3-0 (retrasă tunisianca la acel scor). Restul partidelor s-au jucat mai aproape de zilele noastre, ceea ce reprezintă o relevanță mult mai mare și pentru pariuri sportive. Jabeur s-a impus în următoarele două dispute, 6-3, 7-6 (în 2021, pe iarba de la Eastbourne) și 4-6, 6-2, 6-3 (în 2022, zgura de la Stuttgart). Doar că din 2023, în cele două meciuri, balanța a înclinat în favoarea cehoaicei. Vondrousova a câștigat cu 6-1, 5-7, 6-1, în turul al doilea de la Australian Open, plus 7-6, 6-4, în martie, la Miami.

Ponturi tenis de Vondrousova – Jabeur

Set Vondrousova – DA (Vondrousova să câștige minimum un set) – cotă 1,60 (Betano)

Pariază pe starurile tenisului la Wimbledon cu
50 de lei free bet de la Betano!

Deși se anunță un meci echilibrat, bookamkerii mizează pe un succes al lui Jabeur. Dar în realitate lucrurile nu sunt deloc atât de clare, iar asta ne permite să putem prinde o cotă grozavă ca poturi tenis pentru un set câștigat de Vondrousova. Jabeur a tot pierdut seturi în acest turneu, în special pe primul, iar cehoaica e în stare să producă astfel de daune, chiar dacă Jabeur se află la a doua finală consecutivă la Wimbledon.  

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status