❌ Sakkari – Vondrousova, Roma WTA (șaisprezecimi), 14 Mai

Home » ❌ Sakkari – Vondrousova, Roma WTA (șaisprezecimi), 14 Mai

După ce am avut succes cu meciuri tenis pe tabloul masculin în zilele trecute, cu ponturi câștigătoare, am ajuns de această dată tot cu turneul de la Roma, dar de această dată atenția se îndreaptă către feminin. Sakkari – Vondrousova se joacă în șaisprezecimile de la Roma, duminică, 14 mai. Meciurile de la turneul de la Roma sunt transmise de către canalele Digi Sport.

Sari direct la pont >>

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Sakkari – Vondrousova

Maria Sakkari (Grecia) – 27 ani – locul 8 WTA

Una dintre jucătoarele remarcabile din ultimii ani de pe tabloul feminin este Maria Sakkari, fără nicio îndoială, după ce a demonstrat constanță în aparițiile sale la marile turnee. Nu degeaba jucătoarea din Grecia se află între primele zece din lume de mai mult timp, aceasta fiind reflectarea muncii și a rezultatelor sale bune. În turneul de la Roma a debutat cu un succes clar, 6-1, 6-3, cu Strycova – abia revenită în circuit după o perioadă de absență. Dar Sakkari a avut un parcurs foarte bun la un turneu similar cu cel de la Roma, tot pe zgură, la Madrid, când a ajuns până în faza semifinalelor. A pierdut atunci cu Sabalenka, după o serie de patru victorii: 2-0 cu Rus, 2-1 cu Masarova, 2-0 cu Badosa și 2-1 cu Begu.

Turneul de la Roma este al treilea la care are acces în actualul sezon de zgură jucătoarea din Grecia, după ce a avut un debut abrupt, eșec cu Pliskova, la Stuttgart.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Marketa Vondrousova – 23 ani – locul 70 WTA

Cehia este țara care a propus cele mai multe nume pe cap de locuitor în circuitul feminin, iar din acest lot face parte și tânăra Marketa Vondrousova. Aceasta s-a făcut remarcată în dese rânduri prin prisma surprizelor pe care le-a făcut în fața jucătoarelor mai bine clasate. Pentru actualul turneu de la Roma, Vondrousova a avut un parcurs extrem de bun, după ce a depășit deja două jucătoare de renume: 2-1 cu Kaia Kanepi și 2-0 cu Bianca Andreescu.

Nu s-a simțit la fel de bine pe zgura de la Madrid, unde a trecut doar de primul tur, 2-0 cu Bassols – cânt cehoaica era mare favorită. Și a pierdut în etapa a doua la Linette, după o dispută extrem de echilibrată. Calificarea pe tabloul principal de la Madrid a fost posibilă după ce Vondrousova a trecut două tururi de calificări, 2-0 cu Bjorklund și 2-1 cu Townsend. În turneul spaniol mai devreme menționat a fost și startul pentru sezonul de zgură pentru cehoaică.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Meciuri tenis Sakkari – Vondrousova

Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit niciodată până acum. Întâlnirea de duminică, 14 mai, de la Roma va fi primul duel direct între Sakkari și Vondrousova.

Ponturi tenis Sakkari – Vondrousova

Set câștigat Sakkari (Maria Sakkari câștigă cel puțin un set) – cotă 1,58 (Fortuna) ❌

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Avem parte de o oportunitate la pariuri sportive pe care o putem transforma în profit, dacă mizăm pe un set câștigat de Maria Sakkari. Chiar dacă zgura nu este suprafața ei preferată, Sakkari a demonstrat că este o jucătoare de top și ne așteptăm să ducă o luptă strânsă cu Vondrousova. Cehoaica a avut un parcurs destul de bun până acum pe zgură, dar faptul că s-a întrebuințat deja în două tururi la Roma cu adversare bine cotate ar putea cântări decisiv ca nivel de capacitate de efort. Până la urmă nu ne trebuie decât un set câștigat de Sakkari, iar în condiții normale acest lucru ar trebui să fie reușit fără să stăm prea mult pe gânduri. Sakkari a dovedit în turneul de la Madrid că e capabilă să ajungă în fazele superioare și pe suprafața roșie.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status