❌ Arsenal – Manchester City, (GG sau Peste 2.5), 8 octombrie

Home » ❌ Arsenal – Manchester City, (GG sau Peste 2.5), 8 octombrie

Nu puteam încheia o nouă etapă de Premier League fără un derby de zile mari, ce poate decide chiar și soarta campionatului. Ne deplasăm în nordul Londrei pentru confruntarea dintre Arsenal – Manchester City, iar după lupta incredibilă a celor două formații pentru titlu sezonul trecut, rivalitatea acestora pare să se intensifice. Duelul are loc duminică, 8 iulie de la ora 18:30 pe stadionul Emirates din Londra.

Casa de pariuriPontCota
WinmastersGG sau Peste 2.51,47Pariază!
Arsenal – Manchester City

Arsenal F.C.

Ucenicul (Arteta) își întâlnește din nou mentorul (Guardiola), însă de data aceasta lucrurile stau ușor diferit, deoarece Arsenal nu inspiră la fel de multă siguranță și determinare ca și sezonul trecut. Începutul de campionat a fost însă unul foarte bun pentru londonezi, care au obținut 5 victorii și au remizat de 2 ori în primele 7 etape.

Însă cu toate că victoriile contează, modul în care au fost obținută nu inspiră prea multă încredere. A fost un 1-0 chinuit în deplasarea de la Everton, 3-1 cu Man United însă cu 2 goluri marcate în minutele 96 și 111, iar săptămâna aceasta Arsenal a pierdut și la Lens în Champions League.

E clar că trupa lui Arteta traversează o perioadă în care e mulțumită să obțină puncte importante, însă astfel de stil de joc nu prea dă roade în meciuri cu echipe precum Manchester City.

Winmaster îți aduce calendarul SPORT!
Te așteaptă premii de excepție pentru fiecare zi din săptămână!
Indiferent de rezultat, primești între 25-50 RON!

Echipa probabilă

  • Echipa probabilă: (4-3-3) Raya – Tomiyasu, Saliba, Gabriel, Zinchenko – Odegaards, Rice, Havertz – Saka, Jesus, Trossard

Manchester City F.C.

Ei bine, dacă Arsenal obține rezultate bune în ciuda unui joc mai puțin satisfăcător, Manchester City a reușit, în mod absolut surprinzător, să piardă meciul din deplasarea de la Wolves de săptămâna trecută.

City a rămas însă pe prima poziție în clasament în ciuda acestui eșec, iar acum dorința jucătorilor de a se revanșa pentru acea înfrângere este la cote înalte. E drept, meciul de la Wolves a fost dominat cap-coadă de City, însă ghinionul a făcut ca punctele să rămână doar gazdelor. Confruntarea cu Arsenal poate fi crucială în economia finală a clasamentului la final de sezon, de aceea credem că City va da totul pentru victorie în acest meci.

Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!

Echipa probabilă

  • Echipa probabilă: (4-2-3-1) Ederson – Walker, Akanji, Dias, Gvardiol – Rodri, Lewis – Foden, Silva, Grealish – Haaland

Meciuri fotbal Arsenal – Manchester City

Modul în care City domină campionatul britanic se evidențiază și în ultimele 5 confruntări directe dintre Arsenal – Manchester City. Echipa lui Guardiola și-a trecut în cont 4 victorii din aceste întâlniri, iar ultimul meci s-a încheiat la egalitate, fiind câștigat de Arsenal la lovituri de departajare.

Ponturi pariuri Arsenal – Manchester City

Ambele echipe să înscrie sau Peste 2.5 (GG sau Peste 2.5) cota 1.47 (Winmasters)

Winmaster îți aduce calendarul SPORT!
Te așteaptă premii de excepție pentru fiecare zi din săptămână!
Indiferent de rezultat, primești între 25-50 RON!

Jucăm unul din cele mai clasice ponturi pariuri pentru un astfel de derby, anume gol marcat de ambele formații sau cel puțin 3 goluri în meci. Motivul pentru care am optat pentru acest pont este legat de forma de moment a celor două echipe.

Cu toate că Arsenal nu ne oferă încredere deplină prin jocul prestat, a reușit să marcheze cel puțin un gol per meci în partidele disputate în acest sezon în toate competițiile. Pe de cealaltă parte, Manchester City este echipa care poate marca în cea mai mică clipă de neatenția, iar de aceea mergem cu gol marcat de ambele echipe în acest meci.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status