AC Milan – Barcelona, amical, 1 august

Home » AC Milan – Barcelona, amical, 1 august

Miercuri noapte avem parte de încă un meci amical interesant între cluburi, tot de pe teritoriul Nord-American. Avem parte de duelul AC Milan – Barcelona, ce va începe de la ora 06:00 dimineața ora României, și se va disputa pe Allegiant Stadium din statul Nevada. Ambele echipe au disputat câte 3 meciuri de pregătire în Statele Unite, iar italienii mai au de jucat încă 3, față de cele 2 ale spaniolilor, înainte de întoarcerea la campionatul intern.

Sari direct la pont >>

Participă și tu la
Marea Păcăneală 2023 la Betano
și ia-ți partea din premiul de 100,000 LEI!

AC Milan - Barcelona

A.C. Milan

Italienii au făcut spectacol până acum în partidele amicale din această vară, chiar dacă au pierdut 2 dintre acestea. Au început cu o victorie lejeră și spectaculoasă cu 7-0 contra modeste echipe Lumezzane, iar apoi au făcut deplasarea în teritoriu american. Au jucat contra lui Real Madrid, unde au pierdut cu 3-2 chiar dacă au condus cu 2-0, iar apoi a urmat meciul contra lui Juventus. S-a terminat 2-2 în cele 90 de minute, iar fotbaliștii ambelor echipe i-au bucurat pe fani cu penalty-uri, unde s-au impus torinezii.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Situația echipei

AC Milan va reîncepe campionatul la finalul lunii august, și vine hotărâtă să atace din nou titlul de campioni. În sezonul trecut a terminat abia pe locul al 4-lea, însă a prins locul ce duce direct în grupele Champions League, acesta fiind și obiectivul în urma unui sezon mediocru, cu multe oscilații de formă. Până la prima etapă din campionat împotriva lui Bolognia, mai are de jucat înce 2 meciuri pe lângă cel de miercuri dimineață, în compania Monza și Etoile Sahel.

Echipa probabilă

  • Echipa probabilă: (4-3-3) Sportiello – Calabria, Simic, Tomori, Florenzi – Loftus-Cheek, Krunic, Pobega – Messias, Colombo, Pulisic

FC Barcelona

Catalanii, la rândul lor, au disputat în acest presezon 3 partide amicale de pregătire până în acest moment. Au început împotriva lui Kobe, echipă din Japonia, pe care au învins-o fără prea mari probleme cu 2-0 tocmai în Asia. S-au mutat apoi pe teritoriu american, și au început campania contra lui Arsenal, într-un meci spectaculos terminat 5-3 pentru spanioli. A urmat apoi El Clasico dar în Statele Unite, într-o partidă contra lui Real Madrid, unde, din punct de vedere al scorului, i-a surclasat pe madrileni cu 3-0, însă cu mare noroc. Mai au de jucat doar 2 partide amicale până la întoarcerea în peninsula Iberică, deoarece noul sezon începe în mai puțin de o săptămână.

Fotbalul reîncepe în România!
Sărbătorește cu 50 de lei free bet de la Betano!

Situația echipei

Barcelona a câștigat din nou titlul de campioni în Spania după o pauză de 3 ani, asta după ce a încheiat pe primul loc, la 10 puncte de marea rivală, Real Madrid. Punctul forte al catalanilor în sezonul trecut a fost, culmea, defensiva, cea mai bună din tot sezonul, cu doar 20 de goluri primite, dintre care, majoritatea au fost pe final de campionat, când erau deja campioni și matematic. Vor începe în prima etapă în compania lui Getafe în deplasare, și se anunță un an lung pe mai multe planuri, inclusiv cel european.

Echipa probabilă

  • Echipa probabilă: (4-3-1-2) ter Stegen – Araujo, Kounde, Christensen, Balde – Romeu, de Jong, Gundogan – Pedri – Dembele, Lewandoski

Ponturi Pariuri AC Milan – Barcelona

Interval 2-4 goluri (Minim 2, maxim 4 goluri) (cota 1.55 Betano)

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Pentru amicalul evidențiat AC Milan – Barcelona vom miza pe intervalul de goluri 2-4, unde se vor marca minim 2 reușite, dar nu mai mult de 4. Ambele echipe au arătat un joc ofensiv de invidiat în partidele de pregătire de până acum, așa că ne așteptăm din nou la un meci deschis. Considerăm că nu vor lipsi golurile de pe stadionul din Nevada, mai ales că ambele formații sunt gata să ofere spectacol fanilor americani.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status