✅ ✅ Ecuador – Senegal, Campionatul Mondial FIFA 2022 Qatar, 29 noiembrie

Home » ✅ ✅ Ecuador – Senegal, Campionatul Mondial FIFA 2022 Qatar, 29 noiembrie

Un meci extrem de interesant și în ultima fază a grupelor Campionatului Mondial. Ambele echipe din disputa Ecuador – Senegal, Grupa A, au încă șanse la calificare, astfel că se anunță un duel de foc. Partida se va juca marți, 29 noiembrie, de la ora 17:00, pe stadionul Khalifa International din Doha. La centru, va urma să arbitreze Clément Turpin. În continuare, voi detalia partida dintre cele două echipe, iar la final voi oferi ponturile pe care le-am gândit.

Sari direct la pont >>

Ecuador – Senegal, Grupa A, Cupa Mondială 2022

Ecuador

Ecuadorul arată foarte bine de câteva partide încoace. Cu toate că a avut în fața un adversar mult mai puternic, naționala condusă de către Gustavo Alfaro a reușit să smulgă un egal în fața Olandei, în faza a doua a grupelor.

Ultimul mondial la care Ecuadorul a participat a fost cel din 2014. Echipa nu reușea să treacă mai departe dintr-o grupă din care mai făceau parte Franța, Elveția și Honduras. Cea mai mare performanță a naționalei din America de Sud a fost cea de la turneul final organizat de către Germania, din 2006, când Ecuadorul reușea să ajungă până în 1/16 de finală.

Ultimele meciuri

Ecuador a disputat șase meciuri amicale înainte de Campionatul Mondial din Qatar. Naționala de pe continentul Americii nu a suferit nici un eșec de-a lungul celor 6 etape. Echipa a făcut un meci bun și în fața Olandei și revine foarte montată, cu siguranță, și în fața Senegalului. Și cu un rezultat de egalitate smuls, Ecuadorul ar fi calificată în optimile de finală la actualul turneu final.

Poziție în grupă

După primele 2 etape disputate, Ecuadorul se poziționează pe locul secund în grupă, tot cu un total de 4 puncte acumulate, la egalitate cu prima clasată, Olanda și la doar un punct distanță față de ocupanta locului 3, Senegal. Jocul a arătat foarte bine, avantajul punctelor este de partea Ecuadorului. Formația din America de Sud are calificarea în mâini și va face tot posibilul, cu siguranță, să o obțină.

Jucători importanți

Cel mai important jucător pentru echipă rămâne, clar, Valencia, golgheter-ul actualului turneu, cu 3 reușite. Acesta a reușit să marcheze toate golurile Ecuadorului de la actualul turneu final. Cu siguranță, atacantul lui Fenerbache reprezintă cea mai importantă piesă a echipei.

Echipa probabilă și absenți

Gustavo Alfaro nu va avea jucători absenți pentru disputa de marți seară.

  • Echipa probabilă (4-4-2): Galindez – Preciado, Torres, Hincapie, Estupinian – Plata, Cifuentes, Caicedo, Ibarra – Valencia, Estrada

Deschide-ți contul Betano cu codul de bonus COMBO60 (pasul 3)
Primești 60 de lei free bet la înregistrare și 60 de rotiri la Burning Hot după verificare!

Senegal

Senegal revine în seara de marți după un meci bun făcut în fața unui adversar mai modest, reprezentativa din Qatar. Cum am menționat și mai sus, ambele echipe au calificarea în mână. Cu siguranță, meciul Ecuador – Senegal se anunță unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale săptămânii a doua de la Campionatul Mondial.

Senegalezii au reușit să se califice doar de 3 ori la Campionatul Mondial și au trecut de grupe o singură dată, la turneul final din 2002, „Leii din Teranga” reușind să ajungă, atunci, până în pătrimile de finală. O nouă calificare la actualul turneu va reprezenta o performanță mare pentru naționala lipsită de Sadio Mane.

Echipa africană deține un lot ceva mai valoros decât al Ecuadorului și ar trebui să plece favoriți în seara de marți. Sadio Mane rămâne în continuare, o piesă importantă care lipsește din cadrul echipei. Cu toate acestea, Senegalul a demonstrat că o calificare se poate obține și în lipsa acestuia.

Va fi un duel de foc marți. Cine va reuși să se califice în următoare fază a Campionatului Mondial din Qatar?

Poziție în grupă

La momentul actual, după primele 2 etape disputate, Senegalul se poziționează pe locul 3 în grupă, cu un total de 3 puncte acumulate. Obiectivul naționalei africane este unul clar: totul sau nimic. Aceștia vor juca clar la victorie în seara de marți, pentru că nu mai au nimic de pierdut.

Jucători cheie

Edouard Mendy, portar la Chelsea, va fi în continuare titular, cu toate că echipa a pierdut primul meci, din fața Olandei, în mare parte din cauza greșelilor sale. Acum, goalkeeper-ul va avea șansa să demonstreze că poate mai mult.

În lipsa lui Sadio Mane, Senegalul se va baza pe Dia, Diedhiou și Dieng, cu câte o reușită fiecare în actuala fază a grupelor.

Echipa probabilă și absenți

Lista de accidentați este aceeași. Ballo-Toure și Kouyate vor fi inapți în seara de marți.

  • Echipa probabilă (4-4-2): Mendy – Sabaly, Koulibaly, Diallo, Jakobs – Sarr, Mendy, Mendy, Diatta – Dia, Diedhiou
  • Absențe importante: Ball-Toure, Kouyate

Deschide-ți contul Betano cu codul de bonus COMBO60 (pasul 3)
Primești 60 de lei free bet la înregistrare și 60 de rotiri la Burning Hot după verificare!

Meciuri directe Ecuador – Senegal

Ultima întâlnire între cele două naționale a avut loc în mai 2002, în cadrul unui meci amical. Senegalul a reușit să se impună cu scorul de 1-0.

Ponturi pariuri Ecuador – Senegal

Ambele echipe marchează (GG – Da) cota 1,95 (Superbet) ✅

Va fi un meci de totul sau nimic în seara de marți. Consider că ambele echipe se vor arunca pe faza ofensivă și vor încerca să marcheze pentru a-și asigura, în mare parte, victoria. Voi miza pe un meci intens, cu ocazii de ambele părți, dispută în care consider că atât Ecuadorul, cât și Senegalul vor reuși să marcheze.

Interval goluri 2-5 (minim 2, maxim 5 goluri) cota 1,45 (Betano) ✅

Cum am menționat și mai sus, consider că vom asista la un meci intens, cu siguranță. Voi miza pe faptul că pe parcursul jocului se vor marca minim 2 goluri, cu siguranță, însă nu mai mult de 5.

Pentru mai multe ponturi
urmărește-ne pe:

Facebook
Twitter
Telegram
Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status