❌ ❌ Anglia – SUA, Campionatul Mondial FIFA 2022 Qatar, 25 noiembrie

Home » ❌ ❌ Anglia – SUA, Campionatul Mondial FIFA 2022 Qatar, 25 noiembrie

Ultimul meci al zilei pe 25 noiembrie 2022 la Campionatul Mondial din Qatar este a doua confruntare a zilei din Grupa B, dintre Anglia lui Gareth Southgate și SUA, condusă de Gregg Berhalter. Cei Trei Lei au început campionatul cu dreptul, distrugând reprezentativa Iranului pe gazon, iar Yankeii au ajuns la un egal cu Dragonii Roșii din Țara Galilor. Azi, Anglia își va putea asigura calificarea în următoarea fază a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022. Meciul Anglia – SUA este programat la ora 21:00 pe stadionul Al Bayt din Al Khor, și va fi condus de arbitrul venezuelan Jesús Noel Valenzuela Sáez.

Sari direct la pont >>

Anglia – SUA, Grupa B, Campionatul Mondial de Fotbal 2022 Qatar

Anglia

Britanicii revin pe teren după un start impresionant, chiar și dacă împotriva unei reprezentative mai slabe ca Iranul. Deși echipa a avut probleme în ultima perioadă, putem vedea o națională pregătită de a ajunge cât mai aproape de Cupă în acest an, având un lot bine pregătit.

Ultimele meciuri

În primul său meci din Cupa Mondială, Anglia a învins Iran cu scorul de 6-2. O performanță impresionantă mai ales în urma prestației echipei din Liga Națiunilor unde Cei Trei Lei au cedat de două ori în fața Ungariei și odată în fața Italiei. Dar acest lucru se poate datora și lipsei de concentrare, având în vedere că lotul lui Southgate este tânăr, pregătit și în formă.

Jucători cheie

Anglia are una dintre cele mai valoroase echipe în Campionatul Mondial, fiind cea mai bine cotată țara din punct de vedere al jucătorilor. Aceștia se laudă cu vedete precum Harry Kane, Raheem Sterling, Marcus Rashford, Jude Bellingham, Jack Grealish, John Stones, sau Jadon Sancho.

Echipă probabilă și absenți

Anglia va avea un prim 11 aproape identic cu cel din meciul contra Iranulu, fără jucători absenți.

  • Echipă probabilă (3-5-2): Pickford – Trippier, Stones, Dier, Shaw – Bellingham, Rice – Saka, Mount, Sterling – Kane.

Deschide cont la Superbet și primești AUTOMAT
250 de Rotiri GRATUITE la Sizzling Hot + 25 de lei bonus

Depune minim 20 de lei și primești
+300 de rotiri la Sizzling Hot și 50 de lei bonus!

SUA

Pentru americani, runda a doua din Qatar reprezintă o mare provocare, aceștia având șanse minime de a învinge o echipă favorită la trofeu. Yankeii s-au împiedicat de Țara Galilor în primul lor meci, nereușind să obțină o victorie. În momentul actual, calificarea lor în următoarea fază a campionatului nu mai depinde doar de ei ci și de performanțele celorlalte echipe din Grupa B.

Ultimele meciuri

În primul lor meci din Cupă, SUA a obținut un egal 1-1 cu Țara Galilor. Înainte de acest meci, Yankeii au mai jucat o serie de meciuri de calificare și amicale, singurele victorii demne de menționat dintre ele fiind un 5-0 împotriva Grenadei și un 3-0 împotriva Marocului.

Momentan, SUA este pe locul 2 în grupă, la egalitate atât la puncte, cât și la goluri cu Țara Galilor. Deși, în mod sigur, SUA vrea să se califice în următoarea fază, situația lor nu este roz în acest moment.

Jucători cheie

Lotul echipei SUA este inferioară celui englez, chiar și cu Pulisic, vedeta Chelsea, în primele 11. Naționala americană este compusă din jucători ca Weah, Sargent, Aaronson, Reyna și McKeinne, majoritatea din campionatul intern.

Echipă probabilă și absenți

Berhalter se poate bucura de un lot complet, fără absenți, pentru meciul contra Angliei.

  • Echipă probabilă (4-3-3): Turner – Dest, Zimmerman, Ream, Robinson – Acosta, Adams, Aaronson – Weah, Sargent, Pulisic.

Deschide cont la Superbet și primești AUTOMAT
250 de Rotiri GRATUITE la Sizzling Hot + 25 de lei bonus

Depune minim 20 de lei și primești
+300 de rotiri la Sizzling Hot și 50 de lei bonus!

Confruntări directe Anglia – SUA

Ultimul meci Anglia – SUA a fost un amical din 2018, câștigat de Cei Trei Lei cu scorul de 3-0.

Ponturi pariuri Anglia – SUA

Marchează SUA cota 1.65 (Superbet) ❌

Ținând cont că cele două formații vin în confruntarea de vineri fiind aflați în forme foarte bune, vom vedea un meci în care ambele echipe vor dori victoria. Deși Anglia se laudă cu un lot mai variat, SUA are jucători motivați, fapt care mă determină să mizez pe impunerea unui joc puternic și din partea Americilor, marcând cu siguranță.

1 solist (Anglia câștigă) cota 1,57 (Superbet) ❌

Așadar, așa cum am precizat și mai sus, ambele adversare vor încerca impunerea în meciul de vineri. Deși ambele echipe se mișcă destul de bine, voi miza pe stabilitate și din partea Angliei, având un lot mai matur, care se va impune cu siguranță.

Pentru mai multe ponturi
urmărește-ne pe:

Facebook
Twitter
Telegram
Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status